Vizităm și invățăm!

La Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir din Cluj, atât profesorii cât și studenții sunt foarte deschiși metodelor educaționale alternative.  Așadar, printre altele, la inițiativa studenților, profesorii au spus DA, și am plecat….

Ne-am urcat seara în tren din gara Cluj-Napoca și cu mare veselie și bucurie am plecat spre capitala țării cu scopul de a vizita cât mai multe dintre importantele instituții ale statului. Ajunși la București, după un mic dejun în zona Gării de Nord, am pornit spre Palatul Parlamentului, unde eram așteptați să vizităm Senatul României. După ce am aflat detalii istorice cu privire la cea mai mare clădire cu destinație civilă din lume ”Casa Poporului”, am pășit în impresionanta sală a Senatului României, care se afla în dezbateri la acel moment și am asistat la ședință. În pas alert, am pornit apoi spre Muzeul Colecțiilor de Artă, iar după turul muzeului, am plecat către Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir București. La intrarea în universitate am fost întâmpinați de doamna președintă a Senatului universității, care s-a dovedit a fi o gazdă minunată pe parcursul celor 4 ore petrecute împreună, timp în care am luat masa, am vizitat instituția și am interacționat într-un mod deosebit de constructiv.

Excursia educativă a continuat a doua zi, într-un maraton pe care l-am câștigat spre seară. Am vizitat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și Justiție, Banca Națională a României, unde așteptați fiind, ne-am bucurat de momentele instructive organizate de către reprezentanții acestor instituții. Nu am putut părăsi capitala, fără să vizităm Centrul Vechi al Bucureștiului și Târgul de Crăciun organizat în Piața Constituției.

Mulțumim tuturor celor care, prin bunăvoința lor ne-au primit și de la care am avut atât de multe de învățat.

Anca Georoceanu, cadru didactic, Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *