O întâlnire cu un reprezentant al unei instituții publice la cursul de Dreptul Muncii

În data de 3.03.2020, în cadrul cursului de Dreptul Muncii, împreună cu colegii mei, am asistat la o activitate care a presupus întâlnirea cu un membru important al unei instituții publice: directorul Casei Județene de Pensii Cluj, doamna Sălciuan Mariana Nicoleta.

După cum știm, Casa Judeteana de Pensii Cluj este organizată și funcționează ca serviciu public descentralizat în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, fiind investită cu personalitate juridică în baza prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și asigură  aplicarea unitară în teritoriu a legislației din domeniul pensiilor și asigurărilor sociale de stat.

Prin implicarea domnului profesor Nicolae Roș am obținut întâlnirea cu doamna Sălciuan Mariana Nicoleta, care a acceptat provocarea de a desfășura cursul împreună cu domnul profesor și care ne-a împărtășit câteva din informațiile necesare pe care noi, ca viitori juriști, să le putem adăuga la “dosarul” cunoștințelor de bază cu care trebuie să pășim în carieră după absolvirea facultății.

Discuțiile au fost propice având în vedere că ajunsesem la capitolul despre pensii la această materie, iar colegii mei au fost interesați să adreseze întrebări la care au primit răspunsuri de un profesionalism evident.

S-a discutat despre categoriile de pensii, situații și elemente necesare pentru obținerea fiecăreia dintre acestea, despre beneficiile pe care Casa de Pensii le mai oferă pe lângă acestea, și anume, ajutorul de deces și biletele de tratament. Am aflat lucruri de actualitate, oferindu-se cifre oficiale legate de cuantumul sumelor acordate cu titlu de pensie, hotărâri care cuprind anexe cu modele de cereri pentru cei care vor să depună un dosar și diferența esențială pierdută din vederea cetățenilor dintre pensia de invaliditate și indemnizația pentru persoanele cu handicap.

Am primit și informații de care, o parte dintre noi, având părinți plecați în străinătate, eram extrem de interesați, aflând răspunsul la întrebarea legată de cumularea anilor lucrați în străinătate la vechimea în muncă din România.

Concluzionând, această activitate a avut pentru noi un impact pozitiv și un interes mult mai ridicat, având în fața noastră o persoană calificată în domeniu pentru a ne lămuri toate aspectele legate de capitolul dezbătut împreună cu domnul profesor.

Sperăm ca această activitate să rămână o tradiție și pentru generațiile viitoare și mulțumim facultății pentru că încurajează organizarea unor astfel de întâlniri! 

 Lep Andreea-Ionela,

Studentă în anul IV la Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *