Fii creativ, fii recunoscător!

În această ultimă perioadă din viața noastră, am încercat să ne obișnuim să stăm acasă, departe de prieteni, familie, profesori și acum constatăm cât ne este de dor de ceea ce înainte erau lucruri obișnuite, era rutina noastră. Ne-a cuprins dorul să ne vedem, să ne îmbrățișăm, să ne bucurăm sau să plângem împreună. Totodată această perioadă a reprezentat un prilej în care am învățat despre viață, am înțeles că în lume pot apărea situații și stări pe care noi nu le putem controla, dar putem controla reacțiile noastre. Am înțeles că, stând acasă în izolare, putem să fim împreună în gânduri și simțiri, în proiecte și planuri de viitor. Am înțeles că stând acasă participăm și noi, cu puțin, la salvarea planetei. Nu am renunțat la întâlnirile nostre, chiar daca le-am mutat în zona digitală, nu ne-am abandonat ideile și idealurile. Chiar din contră, am devenit mai activi, mai creativi, ne-am descoperit  abilități și talente ascunse. Am văzut cum lumea, pe de o parte stă pe loc și economia este afectată, iar pe de altă parte s-a dezvoltat tehnologia într-un ritm alert. Am văzut cum multe personalități s-au implicat activ, financiar sau personal în lupta împotriva virusului. Internetul – prietenul nostru în această perioadă – ne-a sprijinit cu informații, gânduri bune transmise către toți, desene, poezii, glume, melodii și filme care să ne bine-dispună. 

De asemenea, activitățile muzicale, culturale și de divertisment au căpătat o nouă formă, cei mai cunoscuți interpreți și trupe cântă pentru noi de acasă, organizează festivaluri și concerte online, compun muzică de calitate care să ne bucure sufletele, show-uri de stand-up din confortul casei, precum și teatru pe micile ecrane.  Am găsit o trupă de tineri români, care au lansat o melodie, cântând împreună dar de fapt separat, fiecare din camera lui, transmițând un mesaj atât de actual și optimist prin care ne cheamă pe noi toți să participăm la salvarea lumii. – NEODIUM – Save the World. Prin munca lor, exemplu pentru toți, realizăm că fiecare ne putem implica, puțin câte puțin fiind creativi și determinați!  Merită să îi ascultați!

Chiar dacă am fost încercați atât de mult în cele ce au trecut, cred că acest fapt poate să ne inspire pe viitor, să ne propunem să nu mai fim atât de nepăsători cu tot ce ne înconjoară, să ocrotim natura, să privim viața cu alți ochi, să ne bucurăm, să râdem și să fim recunoscători pentru toate.

Dalina Vălean
Studentă, anul II, Facultatea de Drept, „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *