Despre profesia de Notar Public cu Mădălina Tolan

Este cunoscut faptul că pregătirea timpurie în scopul susținerii examenelor pentru admiterea în anumite profesii este importantă, însă pentru mulți dintre noi, a face o alegere privind cariera este dificil. Dorim să luăm în calcul toate variantele, suntem nehotărâți în privința a ceea ce ni s-ar potrivi, iar ideea necunoscutului îngreunează cel mai mult decizia. În mod cert, practica reprezintă un factor de decizie în acest scop, însă pentru o caracterizare mai complexă a profesiei de Notar Public, pentru a descoperi ce se află dincolo de această denumire, pentru a ne răspunde curiozităților și nelămuririlor, Notar Mădălina Tolan, absolventă a Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir”, a răspuns întrebărilor adresate, venind în sprijinul studenților și al absolventilor. Astfel:

1.      Ce amintiri din facultate aveți și ce materii ați preferat de-a lungul celor 4 ani?

Printre amintirile plăcute din perioada facultății se numără excursia la Penitenciarul din Gherla, organizată de doamna Reghini, acțiunile de împădurire, seminarele domnului profesor Urs care avea o răbdare nemărginită cu studenții, iar la capitolul materii preferate aș enumera: dreptul familiei, contractele și succesiunile.

2.      Când ați luat decizia să deveniți notar și care au fost criteriile care au dus la această decizie?

Am luat această decizie încă din timpul facultății, iar în luarea deciziei a cântărit foarte mult faptul că aceasta este o profesie liberală cu program flexibil și faptul că am fost atrasă de dreptul civil mai mult decât de dreptul penal.

3.      Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, calitățile necesare unui student pentru a fi potrivit pentru acest domeniu juridic?

Sunt de părere că e foarte important ca un student la drept să aibă o sete de cunoaștere, deoarece juriștii trebuie să facă multă muncă de cercetare, întrucât în practică ne confruntăm cu spețe foarte diverse, iar legislația se actualizează constant.

4.      Cât de greu este concursul de admitere ca notar stagiar și ce fel de pregătire ați urmat în acest sens?

Personal, consider că este dificil concursul de admitere ca notar stagiar, dar nu imposibil de promovat. Comparativ cu admiterea în alte profesii juridice, bibliografia nu este foarte stufoasă având în vedere faptul tematica cuprinde doar subiecte de drept civil și puține subiecte din procedură civilă și niciun subiect de drept penal sau  de procedură penală, dar acest aspect este normal având în vedere că activitatea notarială nu are tangențe cu sfera penalului. Poate la prima vedere par dificile procedurile notariale listate în tematica concursului, dar acestea trebuie cunoscute de orice aspirant la funcția de notar public. Pentru admitere m-am pregătit singură, din cărțile indicate în bibliografie și nu am urmat niciun curs de pregătire în acest sens.

5.      Care sunt orașele în care se poate desfășura stagiatura?

Partea de pregătire teoretică se desfășoară la București la Institutul Notarial Român, iar pregătirea practică se poate desfășura în orice oraș din țară atâta vreme cât stagiarul își găsește un notar public îndrumător în orașul dorit. Astfel, chiar dacă stagiarul aparține de Camera Notarilor Publici Alba, poate să lucreze în birouri notariale din circumscripția altor Camere.

6.      Cât este de greu să ajungi notar public în Cluj-Napoca și ce anume ar putea să facă un student pentru a-și spori șansele de reușită?

Posturile se votează anual, așadar la momentul susținerii concursului de dobândire a calității de notar stagiar nu există nicio certitudine cu privire la localitățile în care se vor scoate posturile, stagiarii urmând să afle exact posturile pentru care concurează de abia înaintea susținerii examenului de definitivat. Notarii publici pot să își desfășoare activitatea ori în circumscripția Judecătoriei unde au fost numiți prin Ordinul Ministrului Justiției ori în altă localitate, prin schimbarea temporară a sediului biroului notarial, adică prin asocierea cu un alt notar. Așadar, chiar dacă nu se vacantează posturi în Cluj-Napoca, notarii din alte circumscripții, chiar din circumscripția altor Camere pot să se asocieze cu notari publici din circumscripția Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a-și spori șansele de reușită, le recomand studenților să facă practică în birourile notariale încă din perioada facultății.

7       Care sunt tehnicile de învățare pe care le recomandați?

Îmi este foarte greu să recomand o tehnică de învățare având în vedere faptul că ce a funcționat pentru mine nu funcționează pentru toată lumea.

Eu, de exemplu, am memorie auditivă și m-a ajutat foarte mult să citesc cu voce tare conspectele, dar pe cei care au memorie vizuală sau fotografică nu sunt sigură că îi ajută această tehnică. E posibil ca pe aceștia din urmă să îi ajute folosirea markerelor pentru evidențierea informațiilor importante.

8.      Cum este viața de notar?

Viața de notar este solicitantă, contrar impresiei generale. Multă lume este de părere că profesia de notar este foarte ușoară întrucât notarul doar stă la birou și semnează niște acte, însă de cele mai multe ori clienții au o situație juridică destul de complicată și trebuie găsite soluții viabile pentru problemele lor într-un termen scurt, trebuind soluționate cu celeritate și dosarele complexe.

De asemenea, notarii poartă mereu întreaga răspundere pentru toate actele semnate, chiar dacă unele dintre ele sunt redactate de către secretari și este extrem de important ca actele notariale să nu conțină erori pentru a se asigura siguranța circuitului civil.

Totodată, notarul este obligat să depună din oficiu actele sale pentru înscrierea în Cartea Funciară, iar când cei de la Cartea Funciară nu soluționează lucrările cu respectarea termenelor, clienții nemulțumiți se întorc să facă scandal la notar, neînțelegând că nu mai depinde de notar, el fiind doar ”liantul” între client și Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Totuși, viața de notar are și satisfacții. Pentru mine cea mai importantă satisfacție o reprezintă clienții mulțumiți care apelează din nou la serviciile noastre și care au destulă încredere să se confeseze astfel încât să putem găsi cea mai bună soluție pentru situația în care se află, iar contactul nemijlocit cu atât de multe persoane îl consider a fi benefic, întrucât sunt de părere că avem ceva de învățat de la fiecare persoană cu care intrăm în contact.

9.      Care sunt avantajele și dezavantajele pe care le presupune profesia de notar public?

Un prim avantaj este reprezentat de impactul pe care actele noastre îl au în societate, notarul fiindu-le alături cetățenilor în momentele importante din viața lor, de exemplu, în cadrul încheierii convențiilor matrimoniale sau a testamentelor, cu ocazia dezbaterii succesiunilor, a cumpărării unui imobil sau în cazurile nefericite, a pronunțării divorțurilor. Printre avantaje se numără și câștigul financiar, chiar dacă acesta nu este constant, ci oscilează de la lună la lună.

La capitolul dezavantaje aș pune accentul pe lucrul cu publicul. În contextul pandemiei, notarii publici sunt foarte expuși virusului întrucât intră în contact direct cu toți clienții, majoritatea procedurilor notariale presupunând prezența personală a semnatarilor în fața notarului public, iar după cum bine știm mulți cetățeni nu au stat în carantină așa cum prevedea legea, ci au considerat că faptul că dispun de timp liber este un bun prilej pentru a-și rezolva problemele juridice a căror rezolvare au amânat-o timp îndelungat. De asemenea, ne-au trecut pragul biroului persoane care au negat faptul că s-au întors din statele cu număr mare de infectări. Totodată, este inevitabil ca printre clienți să nu se numere și persoane foarte dificile care refuză să prezinte documentele prevăzute de lege pentru procedura respectivă sau care insistă foarte mult să instrumenteze acte care încalcă legea și bunele moravuri, aceștia ajungând uneori chiar să profereze amenințări sau injurii.   

10.   Ce sfaturi ați da studenților pentru a reuși în carieră?

Consider că este foarte important ca un student să fie perseverent și să își dea interesul pe parcursul celor 4 ani de facultate, să participe activ la cursuri și seminarii și să studieze cât mai mult jurisprudența și literatura de specialitate, să nu se rezume doar la a lectura Codurile.

Încrederea în sine este foarte importantă pentru a reuși, la fel ca și stabilirea clară a obiectivelor, însă aș dori să îi avertizez pe studenți să nu se amăgească cu gândul că vor reuși să învețe toată materia doar în lunile ce preced examenele de admitere

Dalina Vălean
Studentă, Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *