Categorie: UCDC

Strânsa legătură dintre învățare și utilizarea metodelor alternative

1 commentsUCDC

invatare-alternativa

Încă din momentul în care am participat pentru prima dată la un curs susținut în cadrul Facultății de Drept “Dimitrie Cantemir” din Cluj-Napoca, am simțit o reală apartenență, atât față de facultatea în sine cât și față de domeniul dreptului. Acest lucru se datorează în primul rând cadrelor didactice care au un aport extraodinar în ….  Continue Reading

Temperamentul, de la teorie la aplicare

0 commentsUCDC

Temperamentul prin definiție este ansamblul trăsăturilor fiziologice și nervoase care condiționează capacitatea de lucru, echilibrul și stăpânirea de sine a unei persoane. Temperamentul se distinge în patru moduri: coleric, sangvin, flegmatic și melancolic, fiecare dintre acestea fiind însoțite de caracteristici specifice. Aceste aspecte teoretice fiind menționate, ceea ce mai rămâne în datoria noastră de studenți ….  Continue Reading

Surpriza Evenimentului!

0 commentsUCDC

După prezentarea celor 5 episoade, vă reamintim că Facultatea de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universitatii Creștine „Dimitrie Cantemir”, în colaborare cu Biroul Teritorial Cluj-Napoca al instituției Avocatul Poporului, a organizat în data de 28 octombrie 2019, un Seminar cu tema  ”Aspecte teoretice și practice privind traficul și consumul de droguri”.   Lucrările au fost deosebit ….  Continue Reading

Distracția a fost pe cinste la balul bobocilor de la Dimitrie Cantemir!

0 commentsUCDC

Studenții s-au distrat pe cinste la balul Facultatății de Drept Cluj-Napoca din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Atmosfera a fost nemaipomenită, iar spectacolul oferit de concurenți a depășit așteptările publicului. Deși aveau emoții uriașe când au intrat pe scenă, bobocii au fost foarte creativi și implicați. Tema balului a fost celebrul serial „La casa de ….  Continue Reading

Carta drepturilor fundamentale. Persoană vulnerabilă. Trai demn. Interesul superior al copilului. Hotărârea Haqbin (C-233/18). Proceduri ale CJUE la Facultatea de Drept Dimitrie Cantemir Cluj

0 commentsUCDC

Având în vedere că instanțele judecătorești din statele membre ale Uniunii Europene sunt instanțe de drept comun în materia Uniunii, pentru a asigura o aplicare efectivă și unitară a legislației Uniunii, instanțele naționale pot sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o acțiune preliminară, prin intermediul căreia o instanță națională poate să se adreseze ….  Continue Reading

Prin ochii unui coordonator

0 commentsUCDC

Încă din primele zile de facultate ale anului universitar 2019-2020, subiectul cel mai discutat printre studenții anilor 2 și 3 a fost organizarea evenimentului anual „Balul Bobocilor” Acest entuziasm i-a cuprins imediat și pe bobocii facultății noastre; speriați și totuși curioși,  au răspuns afirmativ provocării implicându-se în diversele activități ce aveau să urmeze, fiind nevoiți ….  Continue Reading

#LAWSTUDENT

0 commentsUCDC

Student? … Termenul acesta este asociat deseori cu persoana care frecventează cursuri la învățământul universitar după terminarea unui liceu și înscrierea la facultate. La drept? … De ce la DREPT? De ce nu la Poli, Medicină? Vă spun eu de ce…. În primul rând, să fii student la drept este o provocare, pe care tu ….  Continue Reading