Bursier Erasmus în pandemie

Captivanta mea experiență a început, de facto, la finele lunii ianuarie, când am aterizat în Vilnius, Lituania. Era târziu în noapte, foarte frig și, fără îndoială, eram obosit după o escală de șapte sau opt ore în Varșovia și doar câteva ore de odihnă. Am fost acceptat să studiez, prin programul Erasmus, la prestigioasa Universitate Mykolas Romeris din Lituania, cotată, conform World University Rankings, în ceea ce privește specializarea Drept, în topul primelor 250 Universități la nivel mondial. Probabil vă-ntrebați de ce am ales să studiez aici, iar răspunsul este cât se poate de simplu și modest – fiindcă nu dețineam multe cunoștințe despre această țară baltică și năzuiam, cu orice preț, să mă autodepășesc și să îmi îmbunătățesc, in genere, calitățile și capacitățile. Mărturisesc ab initio că, printre aspectele care au facilitat și consolidat luarea deciziei, a stat și un feedback pe care l-am recepționat din partea unui coleg din București care a studiat aici prin intermediul bursei în discuție. De aceea, acum e rândul meu să vă ofer vouă o scurtă impresie despre ceea ce semnifică acest program.

În momentul de față studiez câteva discipline relevante, din sfera dreptului internațional și a celui european, dar și câteva de la alte facultăți, căci am avut posibilitatea să aleg ce cursuri îmi doream să aprofundez. Pentru a fi laborios în exprimare și pentru a vă ajuta să vă conturați o opinie relevantă, vă învederez faptul că fiecare curs se desfășoară într-o notă dinamică și aparte, dar și cu multe interacțiuni, aspect ce menține informația vie. Spre exemplu, pe lângă examenul propriu-zis, care poate valora doar un anumit procent din punctajul final, nota este compusă din mai multe elemente: teste, parțiale, prezentări, activitate de seminar și/sau diverse task-uri pe care titularii de curs le pun la dispoziție spre a fi rezolvate. Ba mai mult, în momentul de față particip împreună cu câțiva colegi la un moot-court (într-o variantă online, din păcate) și fac parte dintr-o delegație internațională, dinamică și, deopotrivă, zeloasă. Teoretic, această îmbinare a unor elemente de formalism (căci avem o serie de negocieri, protocoale de încheiat și o sumedenie de articole și tehnici de studiat) și, evident, practicarea argumentării orale în fața colegilor, mai ales într-o limbă de circulație internațională, îmi oferă sentimentul unei libertăți depline și convingerea că studiez la un nivel internațional.

Ce simbolizează experiența aceasta pentru mine? Reliefez faptul că, actualmente, trăiesc una dintre cele mai frumoase experiențe, în pofida restricțiilor impuse de către autoritățile lituaniene. Într-adevăr, dat fiind contextul sanitar în care ne aflăm cu toții, multe dintre activitățile tipice, care zugrăveau în sine acest program, au fost anulate. Constat, cu ardoare, că Erasmus nu înseamnă doar dezvoltare personală și profesională sau călătorii, ci înseamnă cunoaștere, noțiune pe care vă invit s-o priviți în cel mai profund și atracțios sens. Pe lângă dezvoltarea abilităților lingvistice, un element definitoriu îl constituie fructificarea legăturilor cu celelalte culturi. În aceeași notă, această valorificare îți conferă, de fapt, un bagaj complex și energic de cunoștințe, ba chiar idei menite să îți dezvolte și să-ți lărgească perspectivele. Astfel, în cel mai onest mod posibil, le recomand studenților și, implicit, masteranzilor această experiență care, nu numai că ajută la definirea personalității în sine, aspect pe care deja l-am reiterat ut supra, dar te descalță de posibila rutină a vieții studențești de acasă și te invită să pășești într-o altă lume, diferită de cea cu care suntem învățați.

Astfel, așa cum a punctat și Michelle Obama: “The benefits of studying abroad are almost endless”.

147338442_483929702771580_8939458840296378758_o
Liviu Șerban
Student masterand la programul „Dreptul Național și European al Afacerilor” din cadrul Facultății de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca
Bursier Erasmus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *