Bucurii din sesiune

Luni, sfârșit de lună, în plină sesiune de examene, mă așteaptă o zi cu examen. Îmi fac prezența de la prima oră la bibliotecă, unde mă duc de fiecare dată când simt nevoia unui loc liniștit în care să îmi recitesc notițele, sublinierile și toate bilețelele pe care le-am tot lipit și le-am tot adăugat fie la seminarii, fie atunci când mă pregăteam pentru examen.

După ce termin de recapitulat, merg spre sala în care se va desfășura examenul. Mă întâlnesc cu colegii mei și emoțiile încep să își facă apariția, căci în stânga și în dreapta păreri peste păreri despre felurite teme. Începe examenul, ajunge subiectul și încep să rezolv fiecare grilă pe rând, chiar și subiectul redacțional. Duc foaia, semnez și plec; de aici începe sentimentul de bucurie.

Încep introspecția acestui sentiment, gândindu-mă la factorii sau pașii pe care i-am utilizat, pentru a-i putea repeta iar și iar în cadrul tuturor examenelor. Un factor important, consider eu, este prezența din cadrul cursurilor și a seminariilor, deoarece prin problemele abordate în cadrul acestora mi s-au clarificat o mulțime de nelămuriri. De asemenea, este de folos să întrebi și să încerci să răspunzi de fiecare dată când sunt adresate întrebări, chiar dacă nu ești sigur pe răspuns căci „numai greșind poți evolua”! Nu în ultimul rând, sunt orele alocate pentru studiu; am încercat de această dată și metodele pe care colegii mei le-au propus pentru o asimilare mai rapidă a informației. 

Sunt zeci de sentimente și stări pe care un student le simte în sesiune, însă tind să cred că acestea sunt generate, în mare parte, de atitudinea pe care o adoptă în timpul semestrului. Vă doresc multe sentimente plăcute și să aveți tăria să corectați în semestrul următor ceea ce nu a funcționat în primul semestru. Eu, după experiența examenului de astăzi, sper la o notă maximă! 

Dalina Vălean
Studentă, anul II, Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *