5 IUNIE – ZIUA MONDIALĂ A MEDIULUI

În fiecare an, la 5 iunie este aniversată Ziua mondială a mediului înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.

La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua mondială a mediului înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Tot la 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o altă rezoluţie, care a dus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

În aceasta zi, în peste 100 de ţări sunt organizate manifestări pentru conştientizarea populaţiei privind problemele de mediu. Începând din 1987, Ziua mondială a mediului înconjurător a fost găzduită de câte o ţară, unde au avut loc festivităţile oficiale la nivel mondial. Cele mai recente astfel de festivităţi au avut loc în Angola, Italia, Brazilia, Norvegia şi SUA, iar în 2017 – în Canada. Accentul care se pune pe ţara gazdă ajută la evidenţierea provocărilor de mediu cu care aceasta se confruntă şi sprijină efortul depus pentru abordarea acestora.

Mediul înconjurător a trecut prin schimbări drastice în ultimele două luni din cauza pandemiei de COVID-19. Fiind nevoiți să stea la domiciliu și să păstreze distanțarea socială s-au întâmplat diferite schimbări. Îmbunatățirea calității aerului este unul dintre efectele benefice ale lipsei de activitate a oamenilor. Calitatea aerului s-a îmbunătățit semnificativ, în contextul în care activitatea industrială a fost încetinită sau chiar amânată, dar situația deșeurilor produse de oameni s-a înrăutățit. Oamenii nu doar aruncă și risipesc cantități uriașe de mănuși de plastic și măști, ci și cumpără cantități mari de produse care duc la risipă și acumulare masivă de deșeuri. În mod similar, oamenii nu mai folosesc pungi și pahare reutilizabile, ci se reîntorc la utilizarea produselor din plastic pe care le aruncă după folosire, pentru a evita aducerea germenilor din exterior în interior. Odată cu închiderea fabricilor, a școlilor, a clădirilor de birouri și a restaurantelor, se înregistrează mai puține emisii cu efect de seră în atmosferă.

Pentru că eco-educația e esențială pentru dezvoltarea și viitorul nostru e o lecție care nu ne poate lipsi încă de mici:  când economisiți resurse prețioase precum apa sau electricitatea, când vă creați propria grădină, când ajutați un animal, când adunați sticle din plastic rătăcite pe plajă sau pe un traseu, când colectați selectiv jucării și baterii, carton, hârtie etc, lecțiile de ecologie curg de la sine pentru cei mici, care iau aminte și care iau lucrurile în serios.

 

Viitorul mediului înconjurător, fiind legat de virusul COVID-19, este incert. Dacă virusul COVID-19 va dispărea sau răspândirea lui va fi încetinită, este probabil ca mediul înconjurător să fie impactat atât într-un mod pozitiv, cât și în mod negativ. Depinde de fiecare dintre noi să facem ca acest impact să fie unul benefic pentru mediul înconjurător, chiar și după ce pandemia va lua sfârșit.

Evelina Georgiana Milea
Studentă anul II IF, Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *